Energie verde - Sisteme solare fotovoltaice

Energie Verde

Termenul de energie verde se referă la surse de energie regenerabilă nepoluantă.

Electricitatea generată din surse regenerabile devine din ce în mai disponibilă, inclusiv în România. Prin alegerea unor astfel de surse de energie regenerabilă, consumatorii pot susține dezvoltarea unor energii curate care vor reduce impactul asupra mediului, generat de producerea energiei convenționale și vor crește independenta energetică.

În plus, când aceste tehnologii pot să vină în ajutorul consumatorului prin reducerea costului facturilor pentru diferite utilităti (apă, încălzire) și printr-un timp de amortizare scurt, instalarea unor panouri solare se transformă într-o investiție extrem de rentabilă în cazul locuințelor rezidențiale, hotelurilor, școlilor, spitalelor etc.

Energia fotovoltaică reprezintă o alternativă viabilă pentru zonele izolate care nu beneficiază în prezent de racordare la rețeaua națională de electricitate.

În viitor, printr-o legislație corespunzătoare aceste sisteme pot deveni atractive și pentru consumatorii conectați la rețeaua națională prin eliminarea necesitătii folosirii unor acumulatori și livrării energiei direct în rețeaua națională.